Întâlnirea ATORG - Falkenstein 2010

Dragi tineri,

 

mulțumim pentru participarea la întalnirea ATORG de la Falkenstein, din 15-17 oct. 2010.

 

Au ajuns la noi deja mai multe ecouri imbucurătoare, pentru care vă mulțumim.  Cel mai frumos ar fi însa, dacă ne-am împărtăși cu toții din aceste impresii și gânduri.

 

Vă invităm sa lăsați mai jos câteva (sau mai multe ...) rânduri ca mesaj pentru ceilalți participanți, pentru cei care nu au reușit sa vină, pentru voi înșivă când veți dori să vă amintiți de aceste zile și pentru cei care vor sta la îndoială dacă să participe la întâlnirea de anul viitor sau nu :-)

 

Doamne ajută.

atorg-muenchen

Kommentar schreiben

Kommentare: 8
  • #1

    Andrei Grosu (Donnerstag, 21 Oktober 2010 21:56)

    Mie sincer mi-a placut foarte mult. A fost o intalnire ziditoare de suflet dar si un prilej sa ne intalnim din nou tineri cu idei si nazuinte comune. Abia astept urmatoarea intalnire.
    Doamne ajuta

  • #2

    Simona Nica (Freitag, 29 Oktober 2010 10:01)

    A fost prima noastra participare. Atunci cand am plecat din Graz spre intalnirea ATORG nu stiam la ce se ne asteptam. La prima vedere programul intalnirii parea strict. Insa in realitate nici nu imi mai amintesc cum au trecut orele.
    A fost un sfarsit de saptamana incarcat cu multa, multa caldura sufleteasca, cu discutii pline de frumusete.
    A fost un loc in care am vazut ca ceea ce spunea parintele Staniloae se indeplineste si se cultiva cat mai puternic:
    "
    Sa nu ne pierdem identitatea noastra. Europa este o simfonie si nu o cantare omofona, simfonie in care fiecare popor este chemat sa-si aduca nota personala, inconfundabila. Pentru a-si pastra identitatea, poporul roman trebuie sa fie un popor ortodox.
    "
    Bunul Dumnezeu sa ne aduca in inima si in minte pace, bucurii si mult spor in tot ceea ce facem! Doamne ajuta!

    Cu mult drag, din Graz,
    Simona

  • #3

    Clara Olteanu (Freitag, 29 Oktober 2010 10:25)

    Cautand si dorindu-mi din suflet cat mai multe cuvinte duhovnicesti despre tema „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele“ am pornit la drum din Mannheim catre Falkenstein cu masina plina de participanti de toate varstele ( de la 1 an pana la 35 de ani).

    Am sosit in Falkenstein vineri seara, la miezul noptii. Ce bucurie! Atmosfera prietenoasa si organizarea desavarsita le-am trait si simtit inca din primul moment al intalnirii cu organizatorii si participantii.

    Sambata a fost o zi plina de cuvinte duhovnicesti, de intalniri si revederi pline de bucurie si o organizare exceptionala si creativa a programului complex si diversificat. Am adunat cuvinte duhovnicesti despre tema care ma preocupase asa de mult- Cred, Doamne, ajuta necredintei mele? Da, in timpul conferintei, in timpul conversatiilor in grupe, in timpul rugaciunii de dimineata si in timpul intalnirilor prietenoase din timpul pauzelor si meselor. Multe cuvinte frumoase, pline de duh si binecuvantari mi-au umplut inima si am plecat fericita acasa.

    Sambata seara a trebuit sa plecam. De fiecare data cand ma gandesc la intalnire mi se umple sufletul de bucurie si sunt fericita sa fi avut bucuria sa particip la aceasta intalnire duhovniceasca.

    Doamne ajuta sa aiba loc in continuare intalnirea ATORG.

    Din Mannheim multe salutari de bine de la Clara

  • #4

    Denisa Tura (Freitag, 29 Oktober 2010 10:53)

    Timpul a trecut repede. A sosit ceasul in care trebuia sa plecam spre locul mult asteptat. Emotiile ma cuprindeau. Eram nerabdatoare sa il vad pe Pr.Constantin Necula. Desi auzisem multe despre Sfintia Sa,inca nu il vazusem niciodata. Drumul a fost destul de lung, ispitele destul de mari, dar bucuria din suflet era mult mai mare. Cel mai greu a fost sa ramanem"orfani" la jumatatea drumului, pentru ca Pr. Calinic (cu inca doua fete) a trebuit sa se intoarca inapoi in Hamburg. Dezamagiti ,iar eu cu "rau de masina", am reusit sa ajungem la destinatie fara prea multe probleme. Ajunsesem tarziu, dar "Maica Stareta" - asa numita (in gluma) de Pr. Necula, organizatoarea ATORG - ne astepta cu bucurie in parcare... Desi eram obositi, aerul de munte si fericirea care o simteam, ne-au dat putere.

    Dimineata, inca somnorosi fiind, ploaia toamnei reci ne-a inviorat repede. Ajunsi la Castel in varful muntelui, am mers la capela pentru Rugaciune. Aici ma simteam cu sufletul mai aproape de Dumnezeu. Cu fata senina, P.S. Sofian Brasoveanul, a inceput rugaciunea. Era pentru prima data cand il vedeam personal pe Prea Sfintitul si tot pentru prima data auzeam "RUGACIUNEA PENTRU UNITATEA COMUNITATII", rostita rugator de Prea Sfintia Sa.

    Apoi dupa micul dejun, a urmat conferinta. Venise momentul mult asteptat de a-l cunoaste indeaproape pe Parintele Necula. Il ascultam atenta, ii sorbeam orice cuvant. Vorbea atat de deschis cu exemple si marturii pe intelesul fiecaruia. Imi placea enorm de mult cum vorbeste iar gesturile si glumele lui cu subinteles atingeau fiecare coarda a inimii. Nu semana nici pe departe cu o predica normala, povestirile lui erau vii, prindeau viata din credinta cu care Parinte Necula le rostea. "Piua - suntem inafara credintei cand credem ca Dumnezeu se ascunde..." il aud pe Parintele, sau "Gica, tu ce faci manca-l-ar tata, inafara ca mananci SINOD pe paine si POPI la rotisor...?" sau "<<noua varianta>> a Rugaciunii Inimii, <<Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine prostul...>>" pentru cei care considera ca nu au pacate sau nu recunosc ca sunt pacatosi. Sunt doar cateva exemple cu care parintele m-a "cucerit" total. Dar, "dincolo de gluma si de joaca", Parintele Necula ne explica Parinteste despre credinta.

    Dupa ce ne-am cunoscut personal, nu mai puteam sa ma dezlipesc de Sfintia Sa. Imi intrasera la suflet sfaturile, glumele si gesturile lui. Inca imi rasunau in minte cuvintele lui.

    Programul a continuat cu Slujba Vecerniei, regasindu-ne apoi din nou spre a trage concluzii din temele discutate peste zi. Discutiile au fost interesante si s-au prelungit pana tarziu in noapte. Desi a fost pentru toti o zi plina, nimeni nu se simtea obosit. Nu ne-am mai fi despartit.

    Am coborat cu totii spre dormitoare, dar cu "popasuri" pe drum: Parintele - de-acum tuturor atat de drag – conducandu-ne pana la jumatatea drumului cu sfaturi si povete duhovnicesti. Afara in strada… pana si ploaia se oprise ascultand parca cuvintele aburinde ale Parintelui. Era minunat... Ajungand in fata camerelor, am fost invitati de catre "vecinii" nostri la un ceai. Acolo am cunoscut indeaproape tineri din toata Romania, acum ajunsi in toata Europa dar curajosi si cu credinta mare. Si de aici am avut multe de invatat.

  • #5

    Denisa Tura (Freitag, 29 Oktober 2010 10:53)

    Duminica dimineata, cu ajutorul lui Dumnezeu, am participat la Sf. Liturghie in Biserica din Regensburg. Imbracati in vesminte alese, preotii aratau ca niste ingeri. Iar daca l-ati fi vazut pe P.S. Sofian vorbind si organizand Slujba precum o closca ce isi aduna si indruma puisorii... Se simtea in aer Binecuvantarea lui Dumnezeu. Se putea citi asta pe chipurile tuturor. Nu pot cuvintele sa defineasca acea stare, simteam ca plutesc.

    Parintele Necula, nescapandu-ma din priviri, m-a strans din nou in brate, numindu-ma "boboaca tatii". Eu am ramas "boboaca" lui, iar Sfintia Sa pentru mine "unchiul" Necula (dupa cum el singur s-a numit).

    Dupa Sf. Liturghie, am participat cu totii la Agapa frateasca. Erau printre ultimile momente frumoase petrecute impreuna. Incercam sa stam cat mai apropiati, schimband pareri din cele doua zile, dar si adrese si numere de telefon pentru a putea ramane in contact. Asa intalnirea noastra atingandu-si scopul de a ne tine uniti chiar si dupa despartirea din Regensburg.

    Nu puteam sa ne despartim oricum, asa ca... Parintele Necula, ca sa fie sigur ca lasa o "amprenta" pentru totdeauna in inima mea, a venit langa mine la masa. Am schimbat cateva cuvinte, apoi mi-a daruit o carte din colectia sa: "Iubirea care ne urneste", semnata personal. Deci asta va ramane o amintire nemuritoare, numita de mine deja "Cartea inimii mele".

    Desi departe de casa, aici m-am simtit "mezina" unei mari familii. E un Parinte foarte glumet, Parintele care a inaintat in ani dar nu a lasat in urma copilaria.

    Dupa ce am multumit Domnului pentru toate Darurile Sale, luandu-ne ramas bun, dar cu speranta de a ne revedea, ne-am despartit. Eram trista ca ma despart asa repede de "unchiul" Necula - mai mult Parintele meu pentru doua zile - de aceea am hotarat sa mergem impreuna sa vizitam orasul Regensburg. M-a impresionat. E un oras mic, situat pe malul Dunarii, dar incarcat de istorie.

    Mi-au ramas in minte multe, dar mai ales cat de minunat lucreaza Dumnezeu. Am aflat lucruri noi, persoane care m-au facut sa inteleg ca orice lucru are povestea lui, orice moment in viata conteaza. Dar in orice caz nimic nu e intamplator. CREDINTA e singura care trebuia sa ne conduca in viata, iar sufletul e singura noastra comoara ce ne e data ca talant.

    Mari sunt minunile Tale, Doamne !

    Ioana-Denisa Tura, (13 ani), Hamburg.

  • #6

    Daniel S. Timinger (Montag, 01 November 2010 23:43)

    Imi amintesc cu deosebita placere de Intalnirea ATORG-2010 din Falkenstein si (la sf. liturghie in) Regensburg. M-am bucurat sa fim impreuna, ajunsi din mai multe locuri ale Germaniei si Europei si mi-a placut buna organizare.

    Salutari dragi din Westfalia, Doamne ajuta!

    Daniel-Silviu Timinger, Münster(Westf.)

  • #7

    Bogdan Grecu (Mittwoch, 03 November 2010 11:52)

    Nepsis în vizită la ATORG (articol din revista Apostolia)

    La Întâlnirea ATORG 2010 au participat şi câţiva tineri din Nepsis (Frăţia tinerilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Ocidentale şi Meridionale). Au venit pentru a-l asculta pe pr. Constantin Necula, dar şi pentru a se întâlni cu tinerii ortodocşi români din Germania şi a da „mărturie prin prietenie” (cum bine spune motto-ul filialei ATORG din München). Această prietenie a început de fapt în Postul Mare din acest an, când un mic grup ATORG a participat la o activitate Nepsis la Paris* şi s-a continuat la Congresul Nepsis din septembrie, la Roma. Acolo, Înaltpreasfinţitul Iosif le-a propus tinerilor veniţi din Germania să se gândească la o colaborare mai strânsă, astfel încât tinerii din cele două mitropolii ortodoxe româneşti din vestul Europei să poată beneficia de cât mai multe activităţi organizate pentru ei, să se cunoască şi să se întărească unii pe alţii şi - de ce nu? - să înveţe unii de la alţii.

    Iar prima „lecţie” am primit-o chiar de la organizatori, care au pus mult suflet în tot ceea ce au făcut şi i-au primit pe toţi participanţii cu bucurie şi naturaleţe. Şi, pentru că „fapta bună, ca să fie bună, trebuie să fie învăluită în smerenie”**, din atitudinea gazdelor noastre a lipsit orice fel de triumfalism sau încercare de a „ieşi în evidenţă”. Personal, am remarcat sincronizarea dintre cei implicaţi în echipa de organizare, dorinţa lor discretă de a fi de folos în Biserică, firescul în relaţia cu îndrumătorul lor, Preasfinţitul Sofian. Aş spune că aceasta a fost „strategia” prin care s-a reuşit crearea unui cadru în care toţi participanţii să se simtă în largul lor. Sfânta Liturghie, conversaţiile cu preoţii prezenţi, discuţiile pe grupuri, mesele luate împreună, vorbele schimbate la o cană de ceai, plimbarea prin Regensburg au fost tot atâtea prilejuri de întâlniri adevărate între persoane.

    Aşa cum participanţii au fost foarte diferiţi (ca vârstă, studii, profesie), la fel de variate au fost luările lor de poziţie. Unii doar au aşteptat să primească cuvânt, alţii au îndrăznit să pună întrebări incomode, iar alţii au avut ceva de spus despre fiecare subiect pus în discuţie. Însăşi tema („Cred Doamne, ajută necredinţei mele - credinţa ca taină a nemuririi”) a invitat la dezbateri fine despre graniţa dintre credinţă şi necredinţă, despre diferenţa dintre credinţă şi superstiţie, despre relaţiile între „credincioşi” şi „necredincioşi”. Unele intervenţii - ca dorinţa de a înţelegere a ceea ce credem şi de a acţiona în viaţa de zi cu zi conform credinţei noastre - au adus bucurie; altele - ca ignorarea citirii Bibliei şi înverşunarea cu care justificăm acest lucru - ne-au arătat că mai avem de lucru până a ne vedea aşa cum suntem şi a ne da seama ce drum lung mai avem de parcurs până a-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum El este.

    Toate aceste lucruri au făcut ca întâlnirea de la Falkenstein să fie mai mult decât o „ieşire turistică” sau un „prilej de socializare”. Majoritatea „nepticilor” au călătorit ore bune pentru a ajunge acolo şi s-au întors obosiţi la casele lor. Însă, cred eu, nici unuia din ei nu i-a părut rău!

    Bogdan Grecu, NEPSIS (Belfast)


    *) O întâlnire pe tema „Ce este mântuirea” cu Preasfinţitul Marc şi pr. Jacob Langhardt, stareţul mănăstirii de la Cantauque. (Apostolia, nr. 26, mai 2010)
    **) Cum spunea pr. Teofil Părăian.

  • #8

    Anca Marksteder (Freitag, 12 November 2010 03:11)

    Cateva impresii:

    Drumul si serile de dupa program au fost foarte binefacatoare, caci au constituit prilejul de-a le cunoaste mai de-aproape pe fetele din parohie care au venit cu noi si pentru asta am ramas in suflet cu o bucurie.

    Trec acum peste conditiile de cazare minunate si peste toata organizarea care a fost impecabila si de la care am mult de invatat... Si ajung la primul moment in care ne-am rugat impreuna. Consider extrem de impresionant acest moment, in care 100 de oameni, toti tineri, s-au adunat intr-un gand, dar mai ales intr-un suflet in vorbirea cu Dumnezeu prin rugaciunea de dimineata. A fost un moment unic al vietii mele, incheiat cu rugaciunea PS.Sofian, de unire a comunitatii si pe care m-am bucurat s-o pot lua cu mine la Berlin, sa i-o arat si Parintelui Clement. Si despre Slujba Vecerniei pot spune acelasi lucru, caci de obicei nu se aduna mai mult de 10 oameni in biserica la aceasta slujba...

    Conferinta... a fost cu adevarat o delectare. Parintele Necula, invitatul de onoare, pe care-l cunosteam doar din auzite, m-a atras ca un magnet si pe mine, ca pe toti ceilalti... in povestile lui pline de verva, insa de-o sensibilitate iesita din comun. Pe cat de temperamental, pe atat de sensibil acest Parinte care mi-a lasat in suflet o emotie deosebita, de parca l-as fi cunoscut de cand lumea... Mi-as fi dorit sa fi durat mai mult aceasta conferinta... acesta cred ca este unicul meu regret: ca nu l-am putut asculta mai mult pe Parintele si nu l-am putut intreba mai multe...

    Binevenita mi s-a parut si amestecarea noastra la masa, caci asa am avut ocazia sa cunosc un roman din Ucraina (Cernauti) si sa ma apropii, sa inteleg un pic din marea si necrezuta suferinta a romanilor de acolo, ramasi fara tara, fara istorie. Tot din Cernauti sunt refugiate si bunicele mele (bunica care mai traieste cu strabunica si toata familia). Romania noastra de altadata... Si unde, daca s-ar intoarce din Germania, tot n-ar fi...ACASA...

    Legat de discutiile pe grupe ideea a fost foarte bine venita de-a discuta pe diferite teme, fiecare acolo unde l-a interesat mai mult, desi a fost greu de ales, caci toate au fost interesante. Aici insa as avea o remarca de facut: cred ca am fi de partea sigura si am afla efectul pe care ni l-am dorit din aceste discutii, daca fiecare grupa ar fi moderata de un Parinte... altfel riscam sa tragem concluzii gresite... caci teologii nostri sunt cititi, nu neg, dar nu sunt intariti nici de Harul lui Dumnezeu prin Taina Sf. Hirotoniri, si nici de experienta indelungata cu oamenii, care stiu ce se petrece in inima lor cand o anumita informatie ajunge la urechile lor si stiu sa-i dea forma prin care omul s-o poata asimila. Caci nu toti tinerii care au venit la conferinta duc o viata cat de cat duhovniceasca si multi dintre ei s-au smintit, oarecum, in urma discutiilor purtate (destul de aprinse)... Aceasta este viziunea mea...

    (postat de Anca Berariu, extras din corespondenta email)