La Întâlnirea ATORG 2010 au participat şi câţiva tineri din Nepsis (Frăţia tinerilor ortodocşi din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Ocidentale şi Meridionale). Au venit pentru a-l asculta pe pr. Constantin Necula, dar şi pentru a se întâlni cu tinerii ortodocşi români din Germania şi a da „mărturie prin prietenie” (cum bine spune motto-ul filialei ATORG din München). Această prietenie a început de fapt în Postul Mare din acest an, când un mic grup ATORG a participat la o activitate Nepsis la Paris* şi s-a continuat la Congresul Nepsis din septembrie, la Roma. Acolo, Înaltpreasfinţitul Iosif le-a propus tinerilor veniţi din Germania să se gândească la o colaborare mai strânsă, astfel încât tinerii din cele două mitropolii ortodoxe româneşti din vestul Europei să poată beneficia de cât mai multe activităţi organizate pentru ei, să se cunoască şi să se întărească unii pe alţii şi - de ce nu? - să înveţe unii de la alţii.
Iar prima „lecţie” am primit-o chiar de la organizatori, care au pus mult suflet în tot ceea ce au făcut şi i-au primit pe toţi participanţii cu bucurie şi naturaleţe. Şi, pentru că „fapta bună, ca să fie bună, trebuie să fie învăluită în smerenie”**, din atitudinea gazdelor noastre a lipsit orice fel de triumfalism sau încercare de a „ieşi în evidenţă”. Personal, am remarcat sincronizarea dintre cei implicaţi în echipa de organizare, dorinţa lor discretă de a fi de folos în Biserică, firescul în relaţia cu îndrumătorul lor, Preasfinţitul Sofian. Aş spune că aceasta a fost „strategia” prin care s-a reuşit crearea unui cadru în care toţi participanţii să se simtă în largul lor. Sfânta Liturghie, conversaţiile cu preoţii prezenţi, discuţiile pe grupuri, mesele luate împreună, vorbele schimbate la o cană de ceai, plimbarea prin Regensburg au fost tot atâtea prilejuri de întâlniri adevărate între persoane.
Aşa cum participanţii au fost foarte diferiţi (ca vârstă, studii, profesie), la fel de variate au fost luările lor de poziţie. Unii doar au aşteptat să primească cuvânt, alţii au îndrăznit să pună întrebări incomode, iar alţii au avut ceva de spus despre fiecare subiect pus în discuţie. Însăşi tema („Cred Doamne, ajută necredinţei mele - credinţa ca taină a nemuririi”) a invitat la dezbateri fine despre graniţa dintre credinţă şi necredinţă, despre diferenţa dintre credinţă şi superstiţie, despre relaţiile între „credincioşi” şi „necredincioşi”. Unele intervenţii - ca dorinţa de a înţelegere a ceea ce credem şi de a acţiona în viaţa de zi cu zi conform credinţei noastre - au adus bucurie; altele - ca ignorarea citirii Bibliei şi înverşunarea cu care justificăm acest lucru - ne-au arătat că mai avem de lucru până a ne vedea aşa cum suntem şi a ne da seama ce drum lung mai avem de parcurs până a-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum El este.
Toate aceste lucruri au făcut ca întâlnirea de la Falkenstein să fie mai mult decât o „ieşire turistică” sau un „prilej de socializare”. Majoritatea „nepticilor” au călătorit ore bune pentru a ajunge acolo şi s-au întors obosiţi la casele lor. Însă, cred eu, nici unuia din ei nu i-a părut rău!
*) O întâlnire pe tema „Ce este mântuirea” cu Preasfinţitul Marc şi pr. Jacob Langhardt, stareţul mănăstirii de la Cantauque. (Apostolia, nr. 26, mai 2010)
**) Cum spunea pr. Teofil Părăian
Autor: Bogdan Grecu, NEPSIS (Belfast)