30 septembrie - 3 octombrie 2016: A noua adunare ATORG (Köln)

Întâlnire Anuală

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, în 30 septembrie – 3 octombrie 2016 a avut loc la Köln a noua Întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Ediția de anul acesta a avut ca invitați pe filosoful Andrei Pleșu, părinții Iustin Marchiș și Daniel Benga și doamna Cristina Benga, pedagog și fost găzduită dePS Părinte Episcop Sofian Braşoveanul, președintele asociației, diac. Teodor Tăbuș (Parohia Köln) și coordonatorii ATORG. Programul întâlnirii, la care au participat aproape 200 de persoane, a constat în conferințe, discuții pe grupe, vizitarea orașului, rugăciune în comun și participarea la Sfânta Liturghie, precum și un moment artistic.

PS Episcop-vicar Sofian Brașoveanul și echipa organizatoare ATORG Köln 2016 (diac. Teodor Tăbuș – Köln, Pr. Nicolae Gilla -Tübingen, Corinna Vîrzob –München, Maria-Luiza Antonescu – Hamburg, Sebastian Vulcan - Wuppertal) au întâmpinat, la centrul pentru tineret „DJH Jugendherberge Köln-Riehl”, începând de vineri după-amiaza, oaspeții sosiți din toată Germania, dar și din Austria, Anglia, Belgia, precum și din România (invitați din ATOR Iași), urându-le „bun venit” la sărbătoarea anuală a tineretului românesc din centrul Europei. Seara a fost dedicată bucuriei întâlnirii și organizării spațiului, în așteptarea sosirii tuturor invitaților și oaspeților.

Reportaj Trinitas TV

Credința și trăirea credinței dincolo de Meridian, dialoguri cu oameni de excepție

Sâmbăta a fost ziua discuțiilor despre credință. După rugăciune, dimineața a continuat cu dubla conferință Credința și trăirea credinței dincolo de Meridian, susținută de iubitul filosof român Andrei Pleșu și pe părintele ieromonah Iustin Marchiș de la mănăstirea Stavropoleos. În discursul său, domnul Pleșu a vorbit despre două categorii de imigranți români, eternul nostalgic și cel care își uită originile, prezentați ca două exemple de care tânărul român din Diaspora trebuie să se ferească. Filosoful a propus în schimb conceptul de „centralitate deschisă”: aflat într-un spațiu diferit de cel românesc, într-o societate diferită cultural, lingvistic și religios, tânărul nu trebuie nici să refuze întâlnirea cu alteritatea și nici să se confunde cu ea, anulându-și moștenirea proprie. În materie de credință, el nu va renunța la adevărul de credință primit, însă fiind centrat pe Hristos și pe tradiția creștin-ortodoxă, va rămâne deschis întâlnirii cu ceilalți, pentru împărtășirea de valori și îmbogățirea reciprocă. Întâlnirea cu cel altfel este prilej de dezvoltare în spirit. Continuând ideile domnului Pleșu, părintele Iustin a pus accentul pe deschiderea ochilor către valorile românești, pe care mulți nu le mai cunosc. Descoperirea acestor comori se poate face printr-o educație de calitate, în cadrul căreia educația religioasă are un loc central. De asemenea, autenticul românesc în mărturisirea credinței, în cultură și artă nu exclude din întâlnirea cu alte culturi și spiritualități, care îmbogățește, a adăugat părintele stareț. Dialogurile despre credință au continuat până la orele amiezii cu întrebări din public și lămuriri din partea celor doi invitați.

 

După-amiaza a fost dedicată discuțiilor pe grupe: organizatorii au propus șapte teme de dezbatere, pornind de la trăirea credinței: definirea și practicarea ei, limitele și provocările, rolul unui îndrumător în modelarea credinței, modul promovării credinței în societate și școală etc. Printre moderatorii discuțiilor s-au numărat părintele Daniel Benga, profesor de istorie bisericească la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, doamna Dr. Cristina Benga, renumit pedagog, părintele Iustin Marchiș și PS Sofian Brașoveanul. De asemenea, pentru vorbitorii de limbă germană a fost organizată o grupă specială, coordonată de părintele Ovidiu Ioan, conferențiar la catedra de istorie bisericească a Universității din Marburg. Concluziile discuțiilor au fost prezentate în plen, la sfârșitul după-amiezii.

După rugăciunea de seară, domnul Andrei Pleșu și părintele Daniel Benga au invitat participanții la o nouă rundă de dialog, axat pe legătura dintre credință, cultură și educație. Cele trei valori sunt interdependente, a argumentat filosoful. Termenul de cultură își are originea în ideea de „a cultiva”, fiind în strânsă legătură cu o viziune foarte palpabilă a creșterii. Așa cum e nevoie de un efort în creșterea materială, tot la fel edificarea spirituală necesită asceză, timp și îndreptare către un scop. Credința dă sens vieții, iar însoțită de cultură este mai bogată și îmbogățește și pe cel de lângă noi. Educația sănătoasă necesită o credință autentică și o cultură bogată, fără de care tânărul de azi rămâne lipsit de repere, fără scop. Părintele Daniel a continuat, combătând ideea potrivit căreia credința este autosuficientă și nu mai are nevoie de cultură și filosofie. Mântuirea prin simplitate este posibilă, însă într-o societate modernă este nevoie de cultură pentru a propovădui credința și altora, nu a o transforma într-o relicvă. Iubirea celuilalt, ceea ce e baza credinței creștine, ne îndeamnă la o cultură a iubirii și implică o cultură a credinței, a mărturisirii lui Hristos printr-o viață trăită frumos. Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe ale domnului Pleșu.

Reportaj Trinitas TV

O duminică a tinerilor

Duminica a fost consacrată bucuriei de a fi împreună. Dimineața, toți participanții s-au rugat împreună în biserica parohiei „Toți Sfinții” din Köln, Sfânta Liturghie fiind săvârșită de PS Sofian Brașoveanul, alături de un sobor de șase preoți și trei diaconi. După împărtășirea a numeroși credincioși din Köln și oaspeți sosiți la întâlnirea ATORG, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură pornind de la Evanghelia duminicală (Luca 6,31-36), dedicată iubirii creștine. Porunca lui Hristos este aceea de a iubi nu numai pe cei apropiați, pe cei care ne fac binele, ci de a ne extinde iubirea către vrăjmași și către cei altfel decât noi, de a fi milostivi după modelul Tatălui ceresc. Acest model maximal de iubire este singurul care ne poate scoate din cercul vicios al egocentrismului și poate salva lumea din criza spirituală. Ierarhul a vorbit apoi credincioșilor din Köln despre importanța întâlnirii tinerilor ATORGiști, precum și despre mesajul îndemnător la deschidere al lui Andrei Pleșu, distinsul oaspete care a fost primit cu multă dragoste.

După-amiaza a fost dedicată descoperirii împreună a orașului multimilenar de pe malul Rinului. Tinerii împărțiți în patru grupe au vizitat cele mai importante obiective ale orașului și s-au întâlnit la Domul din Köln, unde părintele Arhidiacon Martin Lissman, slujitor în parohie, a explicat importanța istorică și religioasă a acestui lăcaș de cult, în care se află un prețios relicvariu cu moaștele Sfinților Trei Magi de la Răsărit. Părintele a purtat pe tinerii pelerini atât printre coloanele uriașei catedrale cât și prin istoria locului, aducând lămuriri despre spiritualitatea occidentală și evoluția sa din vremea împăraților romani, a lui Carol cel Mare și până în epoca modernă. Seara, participanții s-au aflat din nou în biserica parohiei românești, unde s-au bucurat de un moment artistic. Tinerii din Ulm au pregătit sceneta „Trei monahi”, adaptată de Protos. Arsenie Drăgan și doamna Elena Gătej după învățături din Filocalie. Alături de ei, au fost recitate poezii și au fost interpretate îndrăgite piese populare, în acompaniamentul talentatului violonist Andrei Ciobanu. În încheiere, PS Sofian a lăudat prestația excepțională a tinerilor și i-a răsplătit cu mici daruri, apoi toți au participat la o agapă organizată de PC Pr. Lazăr Mitu, PC Diac. Teodor Tăbuș și Parohia din Köln.

Luni, 3 octombrie, de ziua națională a Germaniei, participanții și-au luat rămas bun de la orașul cu cea mai vestită biserică din centrul Europei, întorcându-se acasă cu mesajul credinței, care propovăduită de tineri are credibilitate și viabilitate. Preasfințitul Sofian a mulțumit organizatorilor pentru efortul depus și a îndemnat pe cei prezenți să fie cât mai activi în parohiile lor și să organizeze, după putere, grupe de tineret acolo unde se află, pentru a-l vesti pe Hristos între cei din generația lor, printr-o viață curată.

Autor: Ierodiac. Ioan Popoiu

Tipărire