29 septembrie - 1 octombrie 2017: A zecea adunare ATORG (Freiburg)

În 29 septembrie - 1 octombrie a avut loc, la Freiburg, a zecea reuniune anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania. Invitatul din acest an a fost părintele diacon dr. Sorin Mihalache (Universitatea din Iași), care a încântat audiența cu o conferință despre creația lui Dumnezeu, științele moderne și modul în care cercetarea științifică poate să îl întărească pe creștinul contemporan în credință.

Peste 150 de tineri români din Germania, Austria, Anglia, Elveția dar și invitați din România au participat la întâlnirea aniversară. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, reuniunea a fost organizată la Freiburg, cu sprijinul parohiei românești „Sf. Mina” din orașul de la poalele Munților Pădurea Neagră.

30 septembrie - 3 octombrie 2016: A noua adunare ATORG (Köln)

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, în 30 septembrie – 3 octombrie 2016 a avut loc la Köln a noua Întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Ediția de anul acesta a avut ca invitați pe filosoful Andrei Pleșu, părinții Iustin Marchiș și Daniel Benga și doamna Cristina Benga, pedagog și fost găzduită dePS Părinte Episcop Sofian Braşoveanul, președintele asociației, diac. Teodor Tăbuș (Parohia Köln) și coordonatorii ATORG. Programul întâlnirii, la care au participat aproape 200 de persoane, a constat în conferințe, discuții pe grupe, vizitarea orașului, rugăciune în comun și participarea la Sfânta Liturghie, precum și un moment artistic.

PS Episcop-vicar Sofian Brașoveanul și echipa organizatoare ATORG Köln 2016 (diac. Teodor Tăbuș – Köln, Pr. Nicolae Gilla -Tübingen, Corinna Vîrzob –München, Maria-Luiza Antonescu – Hamburg, Sebastian Vulcan - Wuppertal) au întâmpinat, la centrul pentru tineret „DJH Jugendherberge Köln-Riehl”, începând de vineri după-amiaza, oaspeții sosiți din toată Germania, dar și din Austria, Anglia, Belgia, precum și din România (invitați din ATOR Iași), urându-le „bun venit” la sărbătoarea anuală a tineretului românesc din centrul Europei. Seara a fost dedicată bucuriei întâlnirii și organizării spațiului, în așteptarea sosirii tuturor invitaților și oaspeților.

2-4 octombrie 2015: A opta adunare ATORG (Thüringer Wald)

120 de tineri ortodocși români din Germania și Austria, dar și invitați din Belgia, Spania și România s-au adunat împreună în primul sfârșit de săptămână al lunii octombrie (2-4 oct.) în satul de vacanță din Rauenstein (Turingia) la cea de-a opta întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, invitatul din acest an, a vorbit tinerilor despre importanța ascezei în urcușul către Dumnezeu și a răspuns întrebărilor. Convorbirile duhovnicești, atmosfera tinerească, promovarea cântului și portului tradițional românesc au completat programul întâlnirii.

10-11 octombrie 2014: A șaptea adunare ATORG (Hamburg)

În fiecare an în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva și la începutul unui nou an universitar are loc întâlnirea anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG). Întâlnirea din acest an, a șaptea de la înființarea asociației, a avut loc între 10-12 octombrie 2014, în orășelul Timmendorfer Strand, situat la malul Mării Baltice, fiind găzduită de parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din Hamburg.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, 160 de tineri ortodocși din Germania, dar și invitați din Franța și Belgia, precum și membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Iași s-au întâlnit în nordul Germaniei, în apropierea orașului Hamburg, unde au fost întâmpinați de către Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al eparhiei românești din centrul Europei și președintele asociației.