Psalmul 112 - Un Psalm Adresat Tinerilor

Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului.
Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac.
De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.
Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui.
Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte
Şi spre cele smerite priveşte, În cer şi pe pământ?
Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman,
Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său.
Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.


Tipărire   Email