Întâlnirea Anuală ATORG Freiburg 2017

În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2017, Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, sub preşedinţia PS Episcop Vicar Sofian Braşoveanul, vă invită la întâlnirea anuală a tuturor membrilor și susținătorilor săi.

 

Ediția de anul acesta se va desfășura în orașul Freiburg și îl va avea conferențiar pe Părintele diacon lector univ. dr. Adrian Sorin Mihalache, de la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Pr. diac. Mihalache este doctor în filosofie, are studii de specialitate în teologie ortodoxă, matematică, fizică teoretică și psihologie. În prezent, este doctorand în Științe Medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila", București. Pr. diac. dr. Mihalache are o vastă experiență în dialogul dintre Religie și Știință.

 

 

Întâlnirea ATORG Freiburg 2017 va avea ca temă de dezbatere:

 

"Frumusețile Creației și modul în care datele cunoașterii științifice pot fi trepte către sporirea în credință"

 

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae definea lumea, în totalitatea ei, ca operă creatoare a iubirii lui Dumnezeu, ca operă a libertății divine, destinată îndumnezeirii, ca dar pentru ca El să realizeze un dialog progresiv în iubire cu noi. Tot Pr. Stăniloae afirma: „lumea [...] este un cuvânt, sau o cuvântare coerentă a lui Dumnezeu către om, într-o înaintare continuă. […] lumea a fost facută pentru ca omul să se poată folosi de ea în creșterea lui în comuniunea cu Dumnezeu. Ea a fost creată în vederea omului. [...] Dumnezeu susține lumea în dezvoltarea ei și cheamă pe om continuu la un răspuns și prin aceasta face posibilă existența lui trează și intensă, sau legatura responsabilă cu eternitatea. [...] din puterea creatoare a lui Dumnezeu, Care a creat lumea din nimic, își ia originea puterea creatoare limitată a omului asupra naturii. Creația limitată a omului se întemeiază pe actul creației din nimic al lui Dumnezeu”. Prin urmare, din actul creator divin al lumii ar decurge atât frumusețile creației, cât și modalități științifice de cunoaștere a creației divine. Se impun, totuși, câteva întrebări. Sunt datele cunoașterii științifice rodul și realizarea unei gândiri creatoare în natură, în fapt descoperirea adâncă a rațiunilor lui Dumnezeu ascunse în lume? Sunt datele științifice rațiunile lumii plasticizate, create din nimic de Dumnezeu? Sunt datele științifice mijloacele necesare omului nu numai pentru sine, ci și pentru semenii lui? În ce măsură pot acestea determina o cunoaștere mai adecvată a omului, în totalitatea sa? În ce măsură ajută datele științifice la spiritualizarea, la înduhovnicirea, la «subțierea» și edificarea omului? Plecând de la imboldurile de gândire ale Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, dar și de la întrebările puse, dorim ca anul acesta să dezbatem tema sus enunțată alături de toți invitații și participanții ATORG Freiburg 2017.

 

De asemenea, alături de PS Episcop Vicar Sofian Brașoveanul, sperăm să avem bucuria de a avea prezenți la eveniment și alți invitați, care vor conduce grupe de discuții și vor fi alături de participanți pe toată durata evenimentului.

 

Ca și în anii anteriori, programul Întâlnirii ATORG Freiburg 2017 va cuprinde, pe lângă conferință, grupe de discuții (inclusiv o grupă în limba germană), momente de rugăciune, activități de recreere și program cultural.

 

Evenimentul se va desfășura cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Române "Sfântul Mina", Freiburg, Preot Paroh Mircea Tudorache. Adresa Bisericii: St. Cyriak Lehen - Kirchbergstraße 6, 79111 Freiburg-Lehen. 

 

 

 

Vă așteptăm pe toți cu mare drag!

 

Echipa organizatoare ATORG

Coordonator:

Diacon Teodor Tăbuș

Tel.: 0049(0)15253926484

Invitație - Întâlnirea Anuală ATORG Freiburg 2017
Invitație - Întâlnirea Anuală ATORG Frei
Adobe Acrobat Dokument 1.2 MB