Thüringer Wald 2015

 

 

În perioada 2 - 4 octombrie 2015 Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) vă invită la întâlnirea anuală a tuturor membrilor și a susținătorilor asociației.

 

Ediția de anul acesta se va desfășura în Rauenstein, un orășel în inima pădurii Thüringen și îl va avea ca invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă.

 

Tema sub care se va desfășura întâlnirea este Importanţa vieţii ascetice în urcuşul omului spre Dumnezeu. Anul acesta ne propunem să vorbim despre problemele sufletești ale tânărilor creștin-ortodox în contextul societății de astăzi care promovează imperativul amuzamentului ca echivalent al bucuriei. Vom încerca să aflăm ce înseamnă adevărata bucurie eliberatoare pe care noi tinerii o căutăm neîncetat, conform celor ce ne învață Ortodoxia și cum se poate ajunge la stadiul duhovnicesc de bucurie a împlinirii, de trăire în și cu Dumnezeu urmând exemplul Mântuitorului. Vom încerca să ne axăm pe paradoxul promovat de ortodoxie și anume atingerea bucuriei tocmai prin purtarea crucii.

 

Avem bucuria ca și anul acesta întâlnirea să fie onorată de participarea președintelui asociației, Preasfințitul Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, care va fi alături de tineri pe toată durata evenimentului.

 

Ca și în anii anteriori, programul întâlnirii va cuprinde, pe lângă conferință, grupe de discuții, momente de rugăciune, activități de recreere și program cultural.

 

Vă așteptăm pe toți cu mare drag!

 

 

 

 

Invitaţie pentru Întâlnirea Anuală ATORG - Thüringer Wald 2015
Invitatie_ATORG_ 2015.pdf
Adobe Acrobat Dokument 1.4 MB