Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG), cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, sub preşedinţia PS Episcop Vicar Sofian Braşoveanul, vă invită în perioada 10-12 Octombrie 2025, la Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels, la întâlnirea anuală a membrilor și susținătorilor săi.
„Cum tâlcuim Noul Testament?” susținută de Preasfințitul Părinte Dr. Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților & „Unicitatea persoanei – obstacol sau binecuvântare?”, susținută de Părintele Ieromonah Pantelimon Şuşnea, de la Mânăstirea Oașa
Prima temă propusă spre dezbatere intitulată „Cum tâlcuim Noul Testament?” este un subiect care se cere mereu actualizat și explicat, prin care se pot oferi răspunsuri respectiv tâlcuiri noi la texte „vechi” pentru toate generațiile și tinerii de vârste diferite. Din seria conferințelor susținute de Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Damaschin Dorneanul, cu diferite ocazii și care se pot găsi și pe youtube, se înțelege faptul că tâlcuirea Noului Testament nu este un simplu exercițiu intelectual, ci hermeneutica acestuia este înțeleasă și ca o lucrare duhovnicească vie, care cere o curăție a minții respectiv a inimii, atât a celui care o tâlcuiește, cât și a celui care o citește. Preasfințitul Damaschin Dorneanul ne spune că exegeza autentică a Sfintei Scripturi nu se face doar prin logică sau analiză gramaticală, ci se face în Duhul Sfânt, în ascultare de Tradiția normativă a Bisericii referitoare la interpretarea și tâlcuirea Sfintei Scripturi și în ascultare de părinții duhovnicești. Unii din aceștia au fost contemporani cu noi, cum ar fi Părintele Teofil de la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, care recomanda credincioșilor să citească zilnic două capitole din Noul Testament.
Ideile centrale care se pot desprinde cu privire la tâlcuirea Sfintei Scripturi și care vor fi dezvoltate și aprofundate la Întâlnirea ATORG de anul acesta sunt următoarele: a) Sfânta Scriptură nu se citește la întâmplare, ci se citește cu rugăciune, post și pocăință, care creează starea de trezvie duhovnicească; b) în cartea Noul Testament este vorba despre întâlnirea reală cu Hristos, Mântuitorul nostru. Noul Testament nu este doar o adunătură de texte, care relatează ceva despre El, ci toate textele acestuia sunt locuri unde Îl întâlnim pe Domnul Hristos; c) tâlcuirea și înțelegerea corectă a Noului Testament cer o inimă lucrătoare, nu doar o minte activă; d) Părinții normativi ai Bisericii sunt jaloanele și calea concretă și adecvată prin care înțelegem cu adevărat Sfânta Scriptură în totalitatea ei; fără aceștia, riscăm interpretări rătăcite; e) trăirea duhovnicească personală a Noului Testament este esențială și de natură existențială, transformând inima și viața credincioșilor.
Altfel spus, tâlcuirea Noului Testament cere o inimă curată, adică o persoană vie, duhovnicește vorbind, iar acest aspect se leagă direct de cum trăiește o persoană propria ei unicitate, fie ca obstacol sau binecuvântare.
A doua temă în extensia celei dintâi, intitulată „Unicitatea persoanei – obstacol sau binecuvântare?”, va fi dezvoltată de Părintele Pantelimon Şuşnea, de la Mânăstirea Oașa. Din interviurile Sfinției sale acordate la TV Trinitas (https://www.youtube.com/watch?v=KlqjcqoD0f0) și nu numai, Părintele Pantelimon vorbește, printre alte subiecte, și despre taina ființei umane, afirmând faptul că fiecare persoană nu numai că este unică, dar este deopotrivă chemată la comuniune. Unicitatea acesteia în absența iubirii poate deveni un obstacol, adică un motiv de izolare, competiție și chiar un motiv de mândrie. În taina lui Hristos, unicitatea devine dar și totodată binecuvântare, deoarece fiecare persoană, respectiv credincios, contribuie în mod irepetabil și unic la viața Bisericii lui Hristos. Din intervențiile Sfinției sale se desprind următoarele idei centrale, care vor fi analizate în amănunt la Întâlnirea ATORG de anul acesta: a) din perspectiva ortodoxă, unicitatea este dată de Dumnezeu, prin urmare, unicitatea nu este o construcție artificială născută din voință proprie ori afirmare egocentrică; b) în Biserică, care este Trupul lui Hristos, fiecare persoană are un rost unic și totodată complementar în raport cu ceilalți, cu semenii săi; c) unicitatea persoanei se definește și prin actul iubirii, adică o persoană devine unică atunci când iubește, și nu când se izolează; d) adevărata unicitate este dată de comuniune și iubire, și nu de individualism, acesta din urmă însemnând mai degrabă rupere de comuniune și de iubire; e) prin modelele sfinților înțelegem faptul că unicitatea persoanei se desăvârșește în smerenie și ascultare, nu în revendicare și mândrie.
Altfel spus, ambele teme au un numitor comun, convergând către același punct de deschidere centrată și anume Hristos și viața trăită în unicitate și complementaritate comunională în Biserică, ca dar și binecuvântare. Practic, o lectură vie și autentică a Noului Testament îl ajută pe credincios să-și descopere adevărata chemare de sine, respectiv adevărata unicitate. De asemenea, o persoană care trăiește în comuniune, având conștiința propriei identități în Hristos, este capabilă să înțeleagă mult mai profund din punct de vedere cognitiv, emoțional și duhovnicesc Cuvântul lui Dumnezeu inspirat de Duhul Sfânt, El, la rându-I, luminând atât Sfânta Scriptură cât și inima omului, așa cum și Rugăciunea de dinainte citirii Sfintei Evanghelii ne pune la inimă următoarele gânduri: „Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne, lumina cea neînserată a cunoștinței dumnezeirii Tale și deschide ochii cugetului nostru spre cunoașterea evanghelicelor Tale propovăduiri; pune întru noi și frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupești cu totul călcându-le, viață duhovnicească să petrecem, toate cele ce sunt spre plăcerea Ta cugetându-le și făcându-le. Că Tu ești luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”
Alături de cei doi invitați și de toți participanții la Întâlnirea Anuală a Tinerilor Ortodocși din Germania, Austria și Luxemburg ne bucurăm, în lumina celor afirmate mai sus, să dezbatem la Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels temele mai sus enunțate. Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Damaschin Dorneanul va aprofunda tâlcuirea Noului Testament, iar Părintele Pantelimon Şuşnea de la Mânăstirea Oașa ne va vorbi despre unicitatea persoanei, fie ca obstacol ori binecuvântare.
Conferențiari: Preasfințitul Părinte Dr. Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și Părintele Ieromonah Pantelimon Şuşnea
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a urmat Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava (1995–2000) și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția Pastorală (2000–2004). A continuat cu masteratul la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București (2006–2008), iar în anul 2019 obținut doctoratul la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, sub îndrumarea Pr. Ioan Ică jr., cu teza „Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Elemente de antropologie duhovnicească”, apreciată cu calificativul „Excepțional”. A urmat, de asemenea, cursuri de management de proiect și formare de formatori. Pe plan bisericesc, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria Putnei (2005), hirotonit ierodiacon în 2006, apoi preot în același an, protosinghel în 2009 și arhimandrit în 2012. În 2017 a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu titulatura de „Dorneanul”.
Ieromonahul Pantelimon Şuşnea este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara, unde s-a format sub îndrumarea pictorului Constantin Flondor. Sfinția sa este cunoscut în mediul monahal românesc local ca și Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oașa, fiind totodată și un artist plastic – pictor de icoane și fotograf –, retras la poalele Munților Șureanu pentru a trăi mai profund întâlnirea și viața cu Dumnezeu. În 1999, lucrarea sa de diplomă intitulată „Pictura iconostasului și icoanele portabile”, a fost inclusă în proiectul de restaurare a Bisericii de la Piatra Scrisă, județul Caraș-Severin. După intrarea în monahism, în 1999, a participat la numeroase pelerinaje și documentări în spații monahale și culturale din România, Muntele Athos, Macedonia, Serbia și Germania. Părintele Pantelimon este activ și în domeniul fotografiei artistice, participând la expoziții și susținând conferințe dedicate imaginii și dimensiunii ei duhovnicești, adresate în special tinerilor. Printre expozițiile sale de referință se numără cele organizate în colaborare cu fotoreporterul Iulian Ignat, la Muzeul „Franz Binder” din Sibiu (2011) și la Muzeul Național al Țăranului Român din București (2012).
Programul Întâlnirii
Programul Întâlnirii ATORG Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels 2025 va cuprinde, după caz, și grupe de discuții (o grupă în limba germană), momente de rugăciune, activități de recreere și program cultural. De asemenea, va fi și un program dedicat copiilor cu vârsta între 6 și 9/10 ani, dar și tinerilor cu vârsta între 11-15 ani.
Vineri, |
10.10.2025 |
începând cu ora 14:30 |
Sosirea și cazarea participanților Locație: Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge |
15:00 – 17:45 |
Opțional: Vizitarea Burg-ului, respectiv a împrejurimilor acestuia și/sau plimbare de-a lungul fluviului Main din zona Burg-ului. |
18:00 – 19:00 |
Masa de seară (pentru cei care au optat deja). (Locație: Cantina – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge) |
19:00 – 20:00 |
Deschiderea ATORG Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels 2025, bine v-am regăsit! (ÎPS Mitropolit Dr. Serafim Joantă, PS Episcop Vicar Dr. Sofian Brașoveanul, Pr. consilier cultural Emanuel Nuțu, Pr. (psih.) Teodor Tăbuș, Mihai Engel, Alexia Grama, Miriam Cristescu, Pr. Daniel Buzaș, paroh al Parohiei ortodoxe române cu hramul „Întâmpinarea Domnului și Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg). Rugăciunea de seară (Locație: Capelă – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
Sâmbătă, |
11.10.2025 |
08:00 – 08:45 |
Micul dejun (Locație: Cantina – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
08:45 – 09:15 |
Rugăciunea de dimineață (Locație: Capela – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
09:15 – 10:30 |
Conferința I: „Cum tâlcuim Noul Testament?” susținută de Preasfințitul Părinte Dr. Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (Locație: Sala mare de conferință – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
10:30 – 11:45 |
Conferința II: „Unicitatea persoanei – obstacol sau binecuvântare?”, susținută de Părintele ieromonah Pantelimon Şuşnea, de la Mânăstirea Oașa. (Locație: Sala mare de conferință – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). Nota bene: Paralel se va desfășura un program dedicat copiilor cu vârsta între 6 și 10 ani, respectiv 11 și 13 ani, dar și tinerilor cu vârsta între 14-16, în sălile rezervate lor, în cadrul aceleiași locații: Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). La alegere, tinerii de 16 ani pot opta și pentru participarea la conferință. |
12:00 – 12:30 |
Program cultural și concert susținut de tinerii și copiii Parohiei ortodoxe române din Aschaffenburg, sub îndrumarea doamnei preotese Zenovia Buzaș, respectiv a doamnei Camelia Cristescu. (Locație: Sala mare de conferință – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
12:30 – 14:00 |
Masa de prânz (Locație: Cantina – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
14:00 – 15:00 | Timp liber/ socializare. |
15:00 – 15:30 |
Pauză de cafea și prăjituri (Locație: în curtea Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
15:40 – 16:30 |
Prezentare ATORG, propuneri, perspective (Alexia Grama și Mihai Engel) (Locație: Sala mare de conferință – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
16:30 – 18:00 |
Interacțiunea/ sesiunea de întrebări și răspunsuri cu cei doi invitați, Preasfințitul Părinte Dr. Damaschin Dorneanul și Părintele Pantelimon Şuşnea. (Locație: Sala mare de conferință – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). Nota bene: Paralel se va desfășura un program dedicat copiilor cu vârsta între 5 și 8 ani, respectiv 11 și 13 ani, dar și tinerilor cu vârsta între 14-16, în sălile rezervate lor, în Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge. La alegere, tinerii de 16 ani pot opta și pentru participarea la conferință. |
18:00 – 19:30 |
Masa de seară (Locație: Cantina – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
19:40 – 20:15 |
Rugăciunea de seară (Locație: Capela – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
20:30 |
Program cultural/artistic pregătit de tinerii ATORG și de Ansamblul folcloric Romanima și preoteasa Loredana Tăut. (Locație: Sala de conferință – Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge). |
|
|
Duminică, 12.10.2025 |
|
până la ora 08:30 | Predarea cheilor! |
08:40 | Plecarea spre Parohia ortodoxă română cu hramul „Întâmpinarea Domnului și Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg, fără întârziere! |
10:00 – 12:30 |
Sfânta Liturghie Arhierească (celebrată de Înaltpreasfințitul Serafim Joantă, Preasfințitul Sofian Brașoveanul și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, alături de un sobor de preoți și diaconi, la Parohia ortodoxă română cu hramul „Întâmpinarea Domnului și Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg, preot paroh Daniel Buzaș, urmată de Cuvântul către tineri al ierarhilor prezenți. |
12:30 - 14:30 |
Masa de prânz (Locație: Mehrzweckhalle Obernau, Bahnhofstraße 61, 63743 Aschaffenburg). |
14:40 - 16:00 |
Discuție de încheiere ATORG Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels 2025, rezultate și perspective (Locație: Mehrzweckhalle Obernau, Bahnhofstraße 61, 63743 Aschaffenburg). |
Cazare
Cazarea se va face la Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge, în camere fie de doua, trei, patru persoane sau chiar și șase/opt persoane etc., fiecare cameră având doar chiuvetă, grupul sanitar propriu fiind la fiecare etaj. Camere de o persoană nu există anul acesta, din pacate. În caz că exista vreo anume urgență de a opta pentru o camera de o persoană, vă rugăm să specificați la înscriere această opțiune la rubrica alte mențiuni, încercăm, fără să promitem, să găsim o soluție în acest sens. După caz, participanților cu copii mici le vor fi puse la dispoziție și paturi pliante, doar la cerere, precum și spații aferente pentru îngrijirea copiilor mici (schimbare de scutece, etc.). Ca de fiecare data, la repartizarea pe camere se va ține cont de ordinea înscrierilor. De asemenea, dacă anumiți participanți au anumite preferințe de a sta în camera cu prieteni, amici și cunoscuți, se va ține cont și de acest aspect, respectându-se categoria genului biologic binar. Acest lucru trebuie specificat, la înscrierea online, la rubrica alte mențiuni. Mai multe detalii despre locația cazării se pot afla accesând acest link: https://www.burg-rothenfels.de/.
Poziționare și Transport, Parcare
Castelul Rothenfels este un centru de educație pentru tineri și adulți, situat deasupra orașului Rothenfels din regiunea Unterfranken, în districtul Main-Spessart din Bavaria, Germania. Acest castel a fost construit acum mai bine de 850 de ani, cu un impunator turn de apărare, pe o colină deasupra râului Main. Actualmente, acest Burg nu este doar o destinație turistică îndrăgită între Würzburg și Aschaffenburg, ci mai ales o locație creștină de educație și conferințe, aflată în proprietate privată. Prin urmare, ne bucurăm să avem o întâlnire anuală a ATORG 2025 de vis, la acest Burg.
Dacă veniți cu trenul, puteți accesa oferta trenurilor pe acest link: https://www.bahn.de/. Cea mai apropiată gară Deutsche Bahn (DB) este în Lohr am Main.
De asemenea, autobuzele circula din Würzburg via Marktheidenfeld (linia 632) sau din Lohr am Main catre Marktheidenfeld (linia 630). La gara Lohr există un autobuz de transfer către stația centrală de autobuze (ZOB) Lohr. De acolo se poate continua cu linia de autobuz 630. Informații actualizate cu privire la orarul autobuzelor găsiți aici, accesând acest link: https://www.nahverkehr-mainfranken.de/fahrplanauskunft/. Stația de autobuz la care se coboară este Bergrothenfels Ortsmitte, iar de acolo se merge 5 minute pe jos pâna la Burg, la locul de cazare și de desfășurare a Întâlnirii Anuale ATORG 2025.
De asemenea, se poate coborî și la stația de autobuz Kirche Rothenfels, iar de acolo se merge doar 10 minute pe jos până la Burg. Când se ajunge la Burg, se urcă pe scarile castelului din dreapta, în spatele bisericii.
În cazul în care veniți cu mașina din diferite direcții, cum ar fi:
A3 din Frankfurt am Main sau München, atunci aveți ieșirea (Ausfahrt) Marktheidenfeld, sau
A7 din Kassel/Fulda sau Ulm, ieșirea (Ausfahrt) Hammelburg.
Când veniți cu mașina este bine sa rețineți faptul că locurile de parcare de la Burg nu sunt disponibile din cauza lucrărilor de renovare a palatului estic. Prin urmare, puteți parca mașina în parcarea „Sportplatz”, la 1,0 km distanță, acolo existând aproximativ 40 de locuri de parcare sau pe diferite strazi adiacente, la o distanță de 10 sau 15 minute de mers pe jos. De asemenea, locurile de parcare de lânga biserică trebuie sa rămâna libere! Pentru descărcarea bagajelor și înregistrare este permisă oprirea temporara chiar în incinta Burg-ului.
Adrese utile:
Adresa Parohiei Ortodoxe Române cu hramul „Întâmpinarea Domnului și Sfânta și Mare Muceniță Ecaterina” din Aschaffenburg (Preot paroh Daniel Buzaș) este Spitalkapelle, Lamprechtstr. 2, 63739 Aschaffenburg. Detalii cu privire la aceasta parohie găsiți accesând acest link: https://www.parohia-aschaffenburg.de/.
Adresa locației pentru desfășurarea programului ATORG Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels 2025 respectiv a servirii meselor este Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge, Bergrothenfelser Str. 71, 97851 Rothenfels. Aici aveți și link-ul Burg-ului: https://www.burg-rothenfels.de/.
Costuri
Taxa de participare se calculează în funcție de vârsta, de data sosirii și de cea a plecarii. În taxă sunt incluse cazarea cu mic dejun și mesele specificate în pachet. Costurile de transport sunt suportate de fiecare participant în parte.
Incluse în taxa de participare diferențiată:
- vineri – duminica (pachet 1, cazare ): 2 nopți cazare cu mic dejun și 3 mese (cina de vineri seara este opționala, 15 € pers.);
- sâmbătă (pachet 2, fara cazare): participare la conferință și doar masa de prânz (cina este opționala, 15 € pers., se anunță din vreme, la înscrierea prin formularul online, contra cost). Cei care optează pentru pachetul 2 pot fi prezenți și pot participa și la programul de duminică, la Sfânta Liturghie.
Burse ATORG
ATORG dorește, ca în fiecare an, să ofere burse prin programul „Mărturie prin prietenie - tineri ajuta alți tineri”. Participanții care pot și doresc să susțină fie integral ori parțial participarea unei alte persoane, o pot face acordând o astfel de bursă. De altfel, pe parcursul ultimilor ani au reușit să participe la întâlnirile ATORG mulți tineri cu posibilități financiare reduse, fie din Germania sau din alte țări. Mulțumim celor care au ajutat pâna acum și celor care vor ajuta în continuare!
Regulament de înscriere și anulare a participării
Pentru o bună desfășurare a organizării înscrierilor, vă rugăm să parcurgeți următorii pași:
- Completați formularul online de înscriere, pentru fiecare participant. Aici aveți link-ul: https://forms.gle/4jEzfBo79kRFYkRU9 sau QR Code:
- Așteptați confirmarea pe email pentru a vedea dacă locul sau numărul de locuri solicitat este disponibil;
- După ce primiți confirmarea, vă rugăm să achitați taxa de participare, fie pe loc sau cel mult în decursul a 2 zile lucrătoare, de la data confirmării, trimițând, totodată, dovada plății efectuate atât a dumneavoastră, cât și a persoanelor pe care le-ați înscris pe adresa de email:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , într-un email separat. Dacă plata nu se efectuează în cele 2 zile lucrătoare, vă aducem la cunoștință faptul că nu vă putem garanta disponibilitatea locurilor solicitate. Numai după ce achitați suma veți primi confirmare integrală de la noi că aveți locurile asigurate. Vă mulțumim! - Data limită de înscriere este 30 septembrie 2025.
Plata se va efectua în contul:
Begünstigter: ATORG - Rumänische Orthodoxe Metropolie
IBAN: DE03 7509 0300 0301 1678 04
BIC: GENODEF1M05
Kreditinstitut: Liga Bank
Verwendungszweck: Taxă participare ATORG Aschaffenburg 2025
Nota bene: Din cauza condițiilor de înscriere și de anulare stricte impuse de Burg Rothenfels Tagungshaus & Jugendherberge, o dată ce plata a fost facută și locul a fost confirmat, cererea de anulare a participării poate fi efectuată doar în schimbul unei taxe de anulare. Aceasta constă în jumătatea sumei achitate pe pachetul opțional. Dacă locul rezervat anterior devine ulterior ocupat, atunci taxa de participare achitată va fi rambursată doar în valoare de 80%. Rambursarea taxei achitate, dar și posibilitatea de anulare a participării la ATORG Aschaffenburg/Burg am Main Rothenfels 2025 cu două săptămâni înainte de începerea evenimentului nu mai pot fi luate în considerare.
Vă mulțumim pentru buna înțelegere și cooperare creștinească!
Echipa organizatoare ATORG
Coordonatori și Vicepreședinți ATORG
Austria: Părintele consilier cultural și Iconom Stavrofor Emanuel Nuțu
Tel.: 00436764232426
Germania: Părintele (psih.) Teodor Tăbuș
Tel.: 004915253926484
E-mail: